Sa fi fericit si trist fiindca iubesti, sa fi fercit si trist pentru ca existi, sa fi fericit si trist fiindca accepti.
Este atat de frumos sa oferi fericire, satisfactie, bucurie, clipe placute dar atat de trist cand stii ca toate aceste lucruri frumoase sunt cladite pe o fundatie de amaraciune. Privesc prin viata oamenilor si vad fericire, clipe placute, dragoste, cu toate astea stau si ma intreb, oare ce le lipseste?
De dimineata ma intrebam oare ce ma face fericit, am realizat ca sunt fericit cand ma gandesc la un apus de soare in care razele soarelui se contopeau intr-un amurg perfect, iar eu priveam totul plin de incredere si dragoste.
Acum totul este trecut, soarele apune in acelasi loc, doar ca eu nu voi mai privi soarele cu aceeasi pasiune, cu acelasi inteles, cu aceeasi dragoste in suflet.
In viata am invatat ca este bine sa ai principii, paote eu nu le am pe cele mai de seama, dar le respect pe cele care le am fiindca in timp mi-au dovedit ca sunt bine inradacinate si m-au calauzit bine, chiar daca am fost nevoit sa renunt la o parte din mine.
Ma simt strangulat, de furie, durere si emotie, vreau sa plang, vreau sa urlu, vreau sa fug, vreau sa ma ascund de mine, de gandurile mele, de supararea mea, de dragoste, de iubire, vreau sa sufar in liniste.
Vreau sa-mi repet ca a fost doar un accident, o intamplare, un vis, dar stiu ca sunt treaz si asta este realitatea. Respir greu si inima vrea sa iasa din piept, nu stie ca nu are unde sa fuga, suntem singuri.
Dragostea, iubirea, aceste trairiri care sunt percepute in atatea feluri: reactie chimica, legatura ce dureaza o viata, o noapte pasionala, un vis de o vara, in urma raman doar amintirile.
Nu regret nimic, nu regret ca m-am indragostit, nu regret ca am iubit, nu regret ca am cunoscut persoane, regret doar ca cine am vrut sa fie sufletul meu pereche nu a putut fi. Regret ca timpul nu poate fi dat inapoi pentru a schimba anumite decizii, regret ca nu sunt atat de destept incat sa gasesc explicatii chiar si la ce nu poate fi explicat, regret ca ochii mintii sunt atat de bine dezvoltati, regret ca nu am fost acolo cand a trebuit, regret ca nu pot sa plang cu suspine ca un copil, regret ca ma pacalesc in fiecare zi, regret ca sunt un las.
Am sa inchei azi cu cateva strofe dintr-o poezie scrisa acum ceva timp in urma, pentru ca azi ea reprezinta realitatea:
Ramas bun
Imi pare rau iubito,
Totul s-a terminat,
Eu te iubesc dar totusi,
Trecutul m-a macinat.
Nu pot lasa uitarii
Gandirea ta usoara,
Eu ma intreb intr-una
Cum ai putut tu oare?
Cum ai putut sa-accepti,
Trupul sa-ti daruiesti,
Unei persoane care
Te-a folosit ca pres.
Cum ai putut tu oare
Sa-accepti sa te dezbraci
In fata unui nene
Cu dublu varsta ta?
Imi pare rau iubito,
Trecutul e trecut,
Dar oare nu conteaza
Felul cum ai gandit?
Regreti nespus acum,
Greseala ce-ai facut,
Dar in doi ani de zile
Tu doar te-ai complacut.
...................................
Noi vom ramane prieteni,
Asa este normal,
Si iti voi fi alaturi
Cand imi vei solicita
............................
Ramas bun scumpii mei ochi, iubiriciul meu, zambetul meu.
Acum totul este trecut, soarele apune in acelasi loc, doar ca eu nu voi mai privi soarele cu aceeasi pasiune, cu acelasi inteles, cu aceeasi dragoste in suflet.
In viata am invatat ca este bine sa ai principii, paote eu nu le am pe cele mai de seama, dar le respect pe cele care le am fiindca in timp mi-au dovedit ca sunt bine inradacinate si m-au calauzit bine, chiar daca am fost nevoit sa renunt la o parte din mine.
Ma simt strangulat, de furie, durere si emotie, vreau sa plang, vreau sa urlu, vreau sa fug, vreau sa ma ascund de mine, de gandurile mele, de supararea mea, de dragoste, de iubire, vreau sa sufar in liniste.
Vreau sa-mi repet ca a fost doar un accident, o intamplare, un vis, dar stiu ca sunt treaz si asta este realitatea. Respir greu si inima vrea sa iasa din piept, nu stie ca nu are unde sa fuga, suntem singuri.
Dragostea, iubirea, aceste trairiri care sunt percepute in atatea feluri: reactie chimica, legatura ce dureaza o viata, o noapte pasionala, un vis de o vara, in urma raman doar amintirile.
Nu regret nimic, nu regret ca m-am indragostit, nu regret ca am iubit, nu regret ca am cunoscut persoane, regret doar ca cine am vrut sa fie sufletul meu pereche nu a putut fi. Regret ca timpul nu poate fi dat inapoi pentru a schimba anumite decizii, regret ca nu sunt atat de destept incat sa gasesc explicatii chiar si la ce nu poate fi explicat, regret ca ochii mintii sunt atat de bine dezvoltati, regret ca nu am fost acolo cand a trebuit, regret ca nu pot sa plang cu suspine ca un copil, regret ca ma pacalesc in fiecare zi, regret ca sunt un las.
Am sa inchei azi cu cateva strofe dintr-o poezie scrisa acum ceva timp in urma, pentru ca azi ea reprezinta realitatea:
Ramas bun
Imi pare rau iubito,
Totul s-a terminat,
Eu te iubesc dar totusi,
Trecutul m-a macinat.
Nu pot lasa uitarii
Gandirea ta usoara,
Eu ma intreb intr-una
Cum ai putut tu oare?
Cum ai putut sa-accepti,
Trupul sa-ti daruiesti,
Unei persoane care
Te-a folosit ca pres.
Cum ai putut tu oare
Sa-accepti sa te dezbraci
In fata unui nene
Cu dublu varsta ta?
Imi pare rau iubito,
Trecutul e trecut,
Dar oare nu conteaza
Felul cum ai gandit?
Regreti nespus acum,
Greseala ce-ai facut,
Dar in doi ani de zile
Tu doar te-ai complacut.
...................................
Noi vom ramane prieteni,
Asa este normal,
Si iti voi fi alaturi
Cand imi vei solicita
............................
Ramas bun scumpii mei ochi, iubiriciul meu, zambetul meu.
