luni, 22 decembrie 2014

Evaluarea anului 2014

Iata-ma la final de an, mai inpovarat, mai plin de griji si mult imbatranit, atat psihic cat si fizic. A fost un an aglomerat, a fost un an comprimat cu tot felul de intamplari care mai de care mai extenuante. Fericirea pentru mine a capatat un inteles straniu, ceva intre pasiune si durere, ingandurare si bucurie. Sfarsitul de an ma gaseste extenuat, cu aspiratii mari dar posibilitati limitate, cu ganduri multe si cu speranta in suflet. Cea mai tare realizare din acest an este nasterea copilului, parca nu constientizez ca sunt tata din nou. Ma uit in oglinda si vad un chip strain mie, un chip matur impovarat de trecerea anilor si de dorinta de a urca cat mai sus social si profesional.
In ochi inca mai vad sclipirea copilului ce alerga cu ghiozdanul in spate casa, copilul ce topaia de pe un picior pe altul admirand primavara si ciresii infloriti. Imi este atat de dor de astfel de clipe, nu inteleg unde s-a produs ruptura, cand am incetat sa mai fiu copil, cand mi-am dorit atat de mult sa devin adult, cand mi-am propus sa jung cat mai sus.

Am crescut, am plecat de la bastina, m-am casatorit si am tot ce mi-am dorit in copilarie si nu am putut avea, am totul mai putin un lucru, fericirea si inocenta copilariei.
Rasul pur si scristalin s-a transformat intr-unul protocolar si pe alocuri fals, inocenta si naivitatea au fost inlocuite de glasul ratiuni.

In dragoste sunt in aceeasi situatie, intre doua luntre, poate ca o parte din neimplinirea mea se trage si de aici, din pacate o data cu trecerea timpului imi dau seama ca ceea ce eu caut este doar un vis.


joi, 27 noiembrie 2014

Cub de gheata cu inima de foc

Imi inchipui ca nu-ti este usor, stiu ca ai investit sentimene, timp si energie dar daca ma cunosti asa cum pretinzi sti ca eu mereu am ales ce este mai bun. Din pacate, acum, dupa trei ani imi dau seama ca vreau mai mult, de la mine, de la tine, de la viata, de la cei din jur. Singurul lucru ce nu-l pot schimba este trecutul tau, pentru mine el te defineste si nu pot accepta sa continui o relatie cu o femeie ce a putut fi avuta si de unul de 50 de ani. Ma face sa ma simt oribil, neinsemnat, nedeosebit, cum as lua de bun cotorul molfait de un boschetar si aruncat la gunoi. Mi-am impus sa cresc, sa am numai lucruri bune in viata mea astfel incat sa fiu apreciat de cei din jur dar in primul rand sa fiu eu mandru de alegerile facute. Tu nu esti un om rau, in cei 3 ani am avut timp sa observ acest lucru, dar ceea ce ai facut nu o pot numi greseala, nu exista scuza si explicatie, prin urmare nu pot accepta o astfel de persoana in viata mea.
Recunosc, m-am simtit bine cu tine si alaturi de tine, dar in ultimile luni am facut o analiza a acestei relatii si mi-am dat seama ca sunt mai bun de atat, nu pot lua laturile tuturor de bune, nu pot accepta o tarfa sa-mi fie partenera, nu pot accepta in viata mea o femeie care poate face abstractie de varsta, natie, locatie etc, inseamna ca sunt mai rau ca ea, inseamna ca o judec pe ea dar in acelasi timp eu fac aceeasi greseala ca ea.
Ma sti bine, imi sti trecutul mai bine ca oricine, imi sti prezentul la fel de bine, in acelasi timp sti ca sunt o persoana care pune mare pret pe calitate, din pacate la acest aspect tu nu vei putea sa cresti in ochii mei mai mult. De asemenea sti ca as fi putut sa ma folosesc de tine cand aveam chef de sex, dar eu nu sunt astfel, eu nu sex caut, eu caut o completare a sufletului, acea persoana care sa-mi ofere bucuria sufleteasca, care poate sa-mi ofere linistea si implinirea psihica. Tu imi oferi totul, mai putin linistea si implinirea psihica, aceste doua elemente care pentru mine conteaza enorm. Inainte de casatorie mi-am promis ca daca o sa-mi insel sotia vreodata o sa fie cu o persoana mai buna ca ea din toate punctele de vedere. Cum pot eu considera acum ca am facut o alegere buna? Sex gasesc pe toate drumurile, mai ieftin, mai scump, gratuit, dar nu asta ma implineste, nu asta ma face sa ma simt deosebit. Ce poate sa te faca mai fericit decat o relatie cu o femeie care gandeste inainte de a-si deschide picioarele, care vezi ca te analizeaza si abia apoi decide daca meriti sau nu, a carui trecut arata ca nu a fost gunoiul cuiva si nu si-a tras-o pe bete de chibrit. Asa ceva consider eu deosebit, asa ceva caut, o femeie pe care o vanez cu placere si unde asteptarea reprezinta cheia ei spre inima mea, increderea mea castigata.
Nu am sa ma leg de inceputul relatiei noastre, dacă as face-o ar însemna sa te cataloghez iar, este suficient ce ai ales in trecut, tu chiar ai ales, nu te-a obligat nimeni, nu ai facut-o de nevoie, fortata de imprejurari, a fost alegerea ta si tot ce si cum s-a intamplat o dovedeste.
Imi spui ca ma iubesti, ca nu poti trai fara mine, dupa cum ti-am spus nu mi se pare nimic flatant cand aud aceste declaratii de la o femeie ce o poate avea oricine, pentru mine faptul ca unul de 50 de ani te-a putut avea inseamna ca oricine te poate avea.
Stiu ca-ti vine greu sa intelegi, poate tuturor care citesc le vine greu sa inteleaga, important este ce-mi doresc eu, ce asteptari am eu si cum vad eu viata.

Viata este prea scurta ca sa pierdem vreme cu balarii si ieftinisme, trebuie sa ne pretuim astfel incat de fiecare data sa putem privi doar in sus, nu sa stam rusinati cu capul plecat.

Doamnelor. domnilor, daca vreti sa aveti o aventura, nu va grabiti la sex, el va veni intr-un tarziu, mai intai cunoasteti-va bine partenerul/a, interactionati fizic cat mai mult astfel incat sa fiti convinsi ca merita, nu riscati totul pentru gunoaie, fiti un trofeu si vanati un trofeu, fiti selective/i deoarece timpul nu poate fi dat inapoi si regretele nu tin de cald. Este adevarat ca trecutul este trecut, dar nu uitati ca trecutul ne defineste si tot el este cel care ne eticheteaza. 
Eu in firma sunt vazut ca un Casanova, sunt femei ce isi arata disponibilitatea de a iesi cu mine si altele care stiu sa ma tina la distanta printr-o atitudine pe care eu o respect. Imi plac femeile care stiu sa rada, sa glumeasca dar care isi cunosc limitele si stiu sa-ti dea replici destepte astfel incat sa intelegi ca nu este cazul sa incerci. Astfel de femei caut, inabordabilul, imposibilul, ceva ce pare de neobtinut, un cub de gheata cu o inima de foc. Numai o astfel de femeie ma poate implini, imi poate oferi linistea sufleteasca si psihica, imi poate reda fericirea.

Eu am timp, o voi astepta si vana cat timp va fi nevoie, trebuie doar sa o gasesc :)

miercuri, 26 noiembrie 2014

Oboseala unei neimpliniri

Ma simt obosit, atat fizic cat si psihic, am obosit sa lupt cu lucruri ce nu-mi plac, am obosit sa tot explic si sa argumentez ceea ce este evident.
Dumnezeu ma iubeste, mi-a daruit tot, mai putin ceea ce caut, poate ca am ceea ce caut si din aceasta cauza nu am gasit-o nicaieri in alta parte. Simt ca ma invart intr-un cerc din care nu mai pot sa ies, un cerc ce ma sugruma, un cerc ce-mi da dureri de cap si suflet. Am imbatranit cu inca un an si ma bucur, ma bucur ca Dumnezeu a fost bun si mi-a oferit sansa de a trai inca un an cu toate urcusurile si coborasurile lui.

Vin sarbatorile, sunt inconjurat de atata lume dar eu ma simt singur, am atatea realizari pe plan personal si profesional dar ma simt neimplinit. Ce rost are viata daca nu avem pretentii de la noi si de la cei din jur, "spune-mi cu cine umbli ca sa-ti spun cine esti"

Sunt convins ca in aceasta lume cineva gandeste si simte exact ca mine, doar ca nu ne-a fost dat sa ne intalnim in aceasta viata.

Te salut suflete, nu inceta sa speri cum nici eu nu voi inceta sa te caut.

vineri, 17 octombrie 2014

O noua femeie in viata mea

Incepand de azi o noua femeie a intrat in viata mea, ea va fi cu siguranta stapana mea, iubirea mea, femeia ce am sa o indrum in viata cu toata dragostea, floarea mea, fiica mea. Sunt fericit, ma bucur in stilul meu caracteristic, in tacere, fara sa ma exteriorizez, ca si cum as vrea sa ma bucur doar eu de acest moment.
Ma simt onorat ca m-a ales ca parinte, sper sa nu o dezamagesc si sa pot sa-i ofer toata viata mea numai clipe minunate si multe bucurii.

Sa-mi traiesti copila,  Dumnezeu sa te aiba in paza pana la adanci batraneti, sa-ti fie viata incununata de zile senine, bucurii, realizari si multa dragoste. Sa alegi din prima bine, sa nu ai regrete, sa fi iubita si sa iubesti, sa faci copii sanatosi si frumosi si nu in ultimul rand sa fi inteleapta.

Sper ca Dumnezeu sa fie indurator si sa-mi dea zile multe astfel incat sa ma pot bucura pana la adanci batraneti de voi.

Bine ai venit printre noi draga mea.

miercuri, 15 octombrie 2014

In asteptare

 Sfarsitul de an s-a dovedit a fi tumultos, aglomerat si apasator. Incepand cu luna Iulie parca totul a degenerat mergand pe un trend descrescator. Nici relatia cu July nu a mers cum trebuie, nici nu avea cum tinand cont de ultimile dispute avute. In incrancenarea de a gasi un raspuns logic la fapta ei mi-am dat seama ca dragostea mea pentru ea s-a stins, in urma acestei relatii au ramas cicatricii adanci, frustrari si dezamagiri.
La inceputul relatiei ii spuneam lui July ca este o femeie desteapta, pe parcurs am inceput sa ma indoiesc de ceea ce spusesem ca la final sa-mi dau seama ca cel fraier am fost eu. M-am incapatanat sa cred in ea si vorbele ei, sa cred ca-mi va putea da un raspuns logic la ceea ce a facut.
Si ce daca o tanara se culca cu un barbat cu 22 de ani mai invarsta, nu este nici prima nici ultima, si ce daca a avut orgasm, multe femei au, si ce daca nu a plecat imediat dupa partida etc ......., pana aici totul pare normal.
Dar cand femeia pe care ajungi sa o iubesti iti spune in timp ce te priveste in ochi ca nu a vrut sa se duca in camera lui dar totusi a facut-o, ca nu l-a dorit si nici nu s-a simtit atrasa de el dar totusi s-a culcat cu el, ca nu s-a simtit bine cu el dar totusi a avut orgasm, am simtit ca sunt luat de prost, ca cineva incearca sa ma convinga ca in toiul zilei este bezna, ca albul este negru, ca lava este zapada.

Sunt barbat, dar stiu ca atunci cand nu vreau sa ma culc cu o femeie, nu o pot face, stiu ca atunci cand nu sunt atras de o femeie nu ma pot culca cu ea, stiu ca atunci cand nu doresc o femeie nu pot avea erectie, stiu ca atunci cand nu ma simt bine nu am orgasm, stiu ca atunci cand cineva imi este indiferent nu-mi pasa daca se supara sau nu. 

 Poate ca intr-adevar ceea ce caut nu exista, poate ca intr-adevar femeia cu un suflet mare si un trecut ok nu exista, poate ca acel suflet curat si gingas nu exista, poate ca Dumnezeu vrea sa-mi arate ca ceea ce caut este de fapt acasa si in rest este doar praf.

Simt ca acolo undeva ea exista, cu chipul ei gingas asteapta ca universul sa ne intersecteze drumurile.


Sunt aici draga mea, sunt singur si te astept.

marți, 30 septembrie 2014

Maraton spre infinit

De ceva vreme ma simt absent, cum as face parte dintr-o lume careia nu-i apartin. Am tot ce si-ar putea dori un om, familie, situatie materiala, o extrarelatie etc, cu toate acestea simt ca ceva imi lipseste, simt o neimplinire, parca as fi in cautarea taramului pierdut.
De multe ori stau si ma intreb ce-mi doresc de fapt, ce m-ar putea satisface cu adevarat, ce ar putea sa ma implineasca astfel incat sa ma pot opri din aceasta alergare si sa spun ''asta mi-am dorit dintotdeuna''. Uneori cred ca viata este doar un maraton, alergi de la un ideal la altul si atunci cand il atingi esti atat de obosit incat nu te mai poti bucura de el. Acum zece ani ma entuziasma ideea de a avea macar o Dacia, acum am masina visurilor mele, in schimb bucuria si entuziasmul de a o avea au disparut. Am uitat cum este sa te bucuri de un lucru ca un copil, sa fi fericit ca-l ai, sa topai de fericire, sa te simti implinit.
Uneori imi doresc sa ma duc undeva la tara, sa ma retrag din zumzetul urban, sa pot asculta linistea, sa pot asculta corbii, sa pot asculta vantul. Acest gand ma entuziasmeaza, dar oare as reusi sa traiesc intr-un astfel de mediu, departe de civilizatie, departe de zumzetul urban, departe de actiune, departe de rutina zilnica, sa duc o viata simpla, cu nevoi simple, cu aspiratii simple.
Daca nu am depinde atat de mult de cei din jur, probabil ca ar fi posibil, dar constiinta imi spune ca nu sunt singur in aceasta rutina, ca trebuie sa tin cont de dorintele si idealurile celor din jur.

Voi ramane un cautator, un maratonist spre idealuri, un visator ce traieste cu speranta ca ceea ce cauta exista si ca infinitul poate fi atins.


luni, 29 septembrie 2014

Chipul din oglinda

Mi se întâmpla uneori sa ma opresc si sa privesc oamenii, sa le analizez gesturile, mimica, fericirea, tristețea, rutina de zi cu zi. Ne  uitam ca într-o oglinda nefiind conștienți de noi, de chipul nostru, de vârsta noastră, de gesturile nostre, de mimica noastră. Dimineața în drum spre birou am avut ocazia sa analizez trei tineri, probabil liceeni, tineri, dezinvolți, cu gesturi exagerate, care lasă sa iasă la iveala teribilismul specific vârstei. Pentru câteva momente m-am întors în timp și m-am văzut pe mine, un tânăr dornic sa iasă în evidenta, nu prin fapte ci prin vorbe, nu am fost niciodată un lider, nici la lucruri bune dar nici la rele, în schimb am avut darul vorbirii. Am reușit de fiecare data sa-mi atrag simpatia celorlalți prin viu grai, poate uneori exagerat din dorința de a ma evidenția în fata unei fete ce o îndrăgeam. Ca și acum, nici atunci nu am fost conștient de mine, de fizicul meu, de punctele mele forte sau de defectele mele, deși defectele de cele mai multe ori erau enumerate de ceilalți. 
Cum ar fi sa nu avem oglinzi, sa nu știm cum arătam, doar sa putem privi fără a ne putea vedea, totul s-ar reduce la mimica celorlalți, în funcție de zâmbetele și gesturile lor ne-am da seama dacă suntem sau nu draguți. Cât de importanți sunt ochii, aceasta poarta spre suflet, acest labirint nemărginit plin de viata și culoare. 
Priviți-va chipul în oglinda și analizați-va trăsăturile, chipul din oglinda este cel care a înfăptuit si bune și rele, chipul din oglinda este cel care stârnește zâmbete sau tristete, chipul din oglinda este cel iubit sau izgonit.

Privește-ți ochii și vezi mai departe de ei.

vineri, 19 septembrie 2014

Ziua de 19.09.

Uite ca am ajuns si in ziua de 19.09, acum patru ani, cam in perioada aceasta a zilei, July si-o trăgea in hotelul Intercontinental cu un Italian de 46 de ani, ea avea doar 24 de ani. Aproximativ 30 minute mai târziu ii spunea zâmbind " am terminat".
Atât am de scris despre aceasta zi.

joi, 18 septembrie 2014

Norocul de a fi aici

Inca o saptamana plina, atât din punct de vedere fizic cat si psihic, multumesc lui Dumnezeu ca lucrurile au iesit pana acum bine. Marti am simtit ca sunt norocos ca m-am născut intr-o tara atât de frumoasa, cu ogoarele ei bine conturate, cu padurile întinse, cu apele frumos curgătoare si nu in ultimul rând cu femei frumoase :). In aceasta dimineata ceata pusese stapanire peste vai lăsând sa iasă la iveala doar culmile dealurilor, un peisaj superb, atât pentru ochi cat si pentru suflet.
Mereu am spus ca trebuie sa am grija ce-mi doresc, marti dimineata am avut o stare aiurea si am spus ca-mi vine sa-mi iau câmpii, doua ore mai târziu aveam biletul de avion in mana, a trebuit sa plec de urgenta de la birou :)
Cred ca Dumnezeu este o persoana cu simtul umorului, îmi asculta sfatul când mă astept mai putin. Ma bucur ca sunt aici, ma pot bucura pe deplin de ziua de azi si mai ales de cea de mâine 19.09., o zi cu o semnificatie aparte pentru mine.

joi, 11 septembrie 2014

Regina TOAMNA

Au trecut 11 zile de cand am decis sa mai acord o sansa acestei relatii, din pacate simt ca ceva s-a rupt, interesul nu mai este acelasi, energia alocata nu mai este aceeasi, implicarea nu mai est aceeasi. Dar indignarea vine din alta parte, mi s-a intamplat de cateva ori, din ce in ce mai des in ultima vreme, ca dupa ce facem dragoste sa ma apuce un sentiment de tristete, de meditare si neimplinire sufleteasca.
Parca nici ce sa discutam nu mai avem sau poate dispozitia mea pentru a purta discutii nu mai este aceeasi, nu stiu ce se intampla cu mine. Poate ca sunt doar obosit, poate ca stiu ca se apropie ziua de 19.09. cand July a comis-o acum 4 ni, poate ca pur si simplu s-a consumat ce a fost intre noi si sclipirea a disparut.
Acum sincer sa fiu, nici nu stiu de ce am acceptat sa continui aceasta relatie, poate din cauza unor ramasite de sentimente, poate din cauza insistentelor lui July, poate din ambele cauze.

Vreau sa fug, departe de toti, sa stau pe un deal si sa ascult linistea, sa privesc cerul, sa simt ca traiesc. 
In toata rutina de zi cu zi, toamna se instaleaza ca o regina multicolora, ma plec in fata frumusetii ei si ma bucur ca pot calatori in acest regat mirific.

Este atat de frumos sa te plimbi prin tara toamna, sa simti racoarea de dimineata, sa vezi forfota din camp, sa privesti  frumusetea crizantemelor multicolore.


Te iubesc regina mea TOAMNA.

marți, 9 septembrie 2014

Proiectia unui vis

A trecut mult timp de când nu te-am mai visat, în aceasta noapte am fost împreuna, ne-am plimbat printr-un oraș străin asa cum mi-ar fi plăcut sa o fi făcut cândva. Te fereai sa nu fim văzuți dar în același timp parca nu-ți pasa. A fost un vis frumos ce m-a întors în trecut cu mai bine de 5 ani și ma bucur ca am putut sa-mi petrec încă o zi în compania ta, chiar și ca amici.
Acum îmi dau seama ca este posibil sa călătorim în trecut și nu numai, mintea ne poate teleporta oriunde dorim dar fără a putea influenta prezentul, suntem doar simpli spectatori.
Cineva scria cândva într-o poezie:
''Ești o fantoma, o iluzie,
O proiecție.
Nici nu mai știu dacă ai fost aievea.
Timpul șterge dar nu de tot.
Asa cum buretele șterge creta,
Dar tabla tot poarta cuvintele zgâriate,
Deși nu vreau,
Mereu vei fi cu mine, în mine, intru mine,
Chiar dacă am uitat simțirea,
Chiar dacă glasul nu ți-l mai știu,
Mereu îmi vei reveni fie într-un vis,
Fie într-un cântec,
Si niciodată cât sa te ating.''
atâta frumusețe și tristețe în câteva rânduri.

Ma bucur ca după atâta timp îmi amintesc cu plăcere de tine, de noi.


joi, 4 septembrie 2014

Tristetea de a insela

Am revenit la viata de dinainte, in aceeasi rutina zilnica, in acelasi cerc format din familie, July si serviciu.
Acum cateva zile am inceput sa caut pe internet despre subiectul'' de ce inselam'', am ramas cu un gust amar, am constientizat ca pe cat de frumosa este pe atat de otravitoare este aceasta fapta.
M-a intristat sa vad cata lume inseala si cati oameni sunt inselati, intrebari de genul '' oare sa-mi insel sotul'', femei care cer parerea unor straini cu privire la destinul lor, la alegerea lor, riscand totul pentru ceva efemer.
Mai frapante sunt raspunsurile primite de la diverse persoane care in loc sa tempereze respectiva persoana, acestea o incurajeaza sa faca o fapta ce poate fi regretata o viata.
Eu m-am declarat un Casanova prin prisma numarului de femei din viata mea, dar nu am facut niciodata din sex un scop, pentru mine a contat calitatea persoanei deoarece la final doar cu atat ramai.
De cand sunt cu July am evoluat mult pe anumite aspecte si i-am promis urmatoarele: 
- atata timp cat voi fi cu ea nu voi mai fi cu nimeni altcineva, in afara de sotie
- voi fi sincer cu ea cum nu am fost cu nimeni altcineva, indiferent daca este de bine sau de rau
- vom evolua impreuna impulsionandu-ne unul pe altul, atat pe plan profesional cat si personal
- ne vom ruga pentru slabiciunea noastra si vom fi mai buni pe alte planuri
Nu stiu cum dar am reusit sa ma tin de toate aceste promisiuni fara sa le incalc, fara sa simt ca depun un efort suplimentar, totul a venit de la sine.
Pana acum nu m-am gandit nicodata ce inseamna sa inseli, culmea este ca cel mai mare regret nu-l am fata de sotie ci fata de partenerul persoanei cu care sunt. Multi ar spune ca nu este treaba mea, dar gandindu-ma la acea persoana imi pare atat de rau pentru ceea ce ii fac.

Sa nu inselati, oricat de dulce si atragatoare este senzatia creata de acesta fapta pe atat de daunatoare este pentru trup si suflet, o data ce-ti intra in vene este mai nociva decat orice drog existent pe Pamant.

Pretuieste-ti viata si fa alegerile corecte, timpul merge doar intr-o singura directie si nu exista loc de regrete.

luni, 1 septembrie 2014

A venit toamna

Este prima zi de toamna, mă simt ca un invatacel prima zi de scoală, ai emotii nestiind ce te asteapta pe mai departe dar speri ca va fi bine. Ultima zi din August a trecut, cu ea am lăsat sa plece si o serie din grijile si supărările mele, mă voi lasa acum in grija ta cu speranta ca vei avea grija de copilul speriat.
Toamna, anotimpul in care se numără bobocii.

sâmbătă, 30 august 2014

Toamna se numara bobocii

Azi este sambata 30.08.3014, penultima zi din vara si nu numai. 
Se spune ca toamna se numara bobocii, poate ca asa este, toamna anotimpul roadelor, toamna anotimpul peisajului pastelat, toamna anotimpul plin de insemnatate si durere.

M-am culcat aseara cu o dorinta si o speranta in suflet, as vrea sa fiu mai bun, sa am puterea de a accepta ce nu este de acceptat, de a vedea ceea ce nu vad, de a simti ceea ce trebuie simtit.

O ultima zi din vara si nu numai, ma simt ca o frunza pregatita sa paraseasca copacul, oricat de mult mi-ar placea sa stau si sa ma las purtat de adierea timpului, aleg sa cad, aleg sa urmez cursul firesc al naturii.

miercuri, 27 august 2014

O noua zi

Sunt obosit, ma simt ca un animal străpuns de o săgeata care isi cauta un loc ferit sa sufere. Parca si cerul fraternizează cu mine plangad pentru starea mea. Ploaia imi creează o stare greoaie de apăsare, parca in fiecare picătură este o părticică din mine care se izbește de pământ.
Sunt obosit, dar cu toate acestea ii mulțumesc lui Dumnezeu ca-mi permite sa fiu obosit, ca pot admira ploaia, ca exist si azi, ca am posibilitatea sa ma supăr, sa vorbesc, sa țip .....într-un final sunt fericit ca pot sa fac toate acestea.

Singurul meu cititor activ spunea ''dar fi odata fericit'' :), sunt fericit, dar ca orice om care face umbra acestui pământ am momente mai istovitoare, in care un business nu iese asa cum vrei sau când vrei tu, când te chinui sa înțelegi de ce oamenii fac lucruri fără sa gândească etc.

Nu mi-am închipuit niciodată ca poți sa suferi din cauza trecutului cuiva, rațional este sa suferi din cauza unui prezent, dar din cauza unui trecut nu am crezut ca este posibil, sincer nici nu va doresc asa ceva. Prezentul poate fi modificat/schimbat, trecutul nu poate fi decât constatat si luat ca atare.

Uffff, mi-am promis ca nu mai vorbesc despre subiecte trecute, uite ca fac ce fac si iar aduc aminte despre problema mea.

Bunnn, hai sa închei intr-o nota optimista ...... immm .... iți mulțumesc Doamne pentru tot ceea ce-mi dăruiești, inclusiv aceasta zi.

luni, 25 august 2014

Copilul din noi

Este atat de placut sa privesti cerul, sa vezi in albastrul infinit formele neregulate ale norilor care strabat cerul dintr-un colt in altul. Din cand in cand cate o pasare strabate campul vizual si imi starneste invidie, mi-as dori sa am libertatea ei, sa simt curentii de aer si sa ma bucur cum o faceam in copilarie cand mergeam cu bicicleta. In goana de a deveni adulti inocenta copilariei este inlocuita de ambitii si frustrari, idealuri si griji, oare cand uitam sa mai fim copii, cand incetam sa fim fericiti din lucruri marunte, cand incetam sa avem sinceritatea unui copil?
Din acel copil a ramas doar o ramasita, o ramasita incarcerata intr-o minte plina de idealuri, ambitii, frustrari si multe alte griji.

Oare cand am incetat sa fiu copil?

joi, 21 august 2014

Cafeaua de dimineata


Este dimineata, cu greu reusesc sa ma trezesc, ma uit la ceas si constat ca este 6:28, am o zi lunga si istovitoare. Verific telefonul sa vad daca misterioasa cititoare a comentat ceva, cu ochii carpiti de somn deabia reusesc sa citesc. Fac un dus sa ma desmeticesc, privesc soarele ce se oglindea pe nucul falnic din fata hotelului apoi ii raspund inainte sa plec.
Imi savurez cafeaua aburinda in racoarea diminetii simtind parca apusul acestei veri.
Seara, in drum spre hotel ma gandeam ca in timpul zilei am mai verificat de cateva ori telefonul sa vad daca a mai scris ceva, apoi m-am gandit de ce ma intereseaza daca mi-a scris.
Comunicarea, cheia tuturor intamplarilor, din comunicare se pot lega prietenii foarte frumoase, regrete foarte mari sau .....doar comunicare.
Inca ma gandesc la cafeaua de dimineata, aburul ei se inalta in racoare diminetii si in razele timide ale soarelui parca dorind sa-mi ureze '' Sa ai o zi frumoasa''


               
Sper ca si tu ai avut o zi frumoasa.

miercuri, 20 august 2014

Copacul martor

Azi am avut o zi grea, o intalnire importanta si multe ore de condus dar totul a parut mai usor datorita meleagurilor strabatute. Dealurile Transilvanene sunt de o splendoare rara, au o frumusete salbatica, neatinse de vreme si tehnologie. Satele sunt in mare parte neschimbate si la fel si obiceiurile oamenilor, sunt uluit cat de simplu isi duc traiul aceste persoane in aceste sate uitate de timp si lume. Spre deosebire de zombi tehnologiei preocupati de ultimul model de masina sau telefon, acesti oameni sunt mai aproape de Dumnezeu si cele sfinte.
Am trecut printr-o padurice ce mi-a adus aminte de copilarie, copaci zvelti ce lasa sa se vada printre trunchiurile lor frumusetea aramie a frunzelor cazute, tare mult mi-ar fi placut sa merg pe acest covor de frunze, din pacate m-am multumit decat cu privitul.
Vad atat de multe lucruri frumoase incat este greu de exprimat in cuvinte, peisaje ce trebuiesc vazute si nu povestite, din pacate le voi vedea singur continuand sa salut martorii existentei unor indragostiti, trecatori, muritori.

Ma bucur ca natura este martorul existentei noastre si nu invers.

marți, 19 august 2014

Judecata timpului

Azi, dupa mult timp, m-am trezit cu o senzatie de suflet usor, cu senzatia ca viata este mult prea scurta ca sa o irosesc pe lucruri neinsemnate.
Mi-as dori sa ma pot desprinde de tot zumzetul din jur, sa ma duc in leaganul copilariei si sa ascult corbii, vantul, linistea, acolo este singurul loc unde simt ca traiesc cu fiecare celula.
Imi este dor de simplitatea de la tara, de respectul oamenilor, de casele din barne de lemn, de mirosul fumului, de cantatul cocosului.
Este ciudat ca-mi este dor de asa ceva deoarece de mic am visat sa fiu mai bun, mai bun decat parintii mei, mai bun decat prietenii mei, mai bun decat colegii mei, mai bun decat mine, am fost intr-o continua competitie si cel mai aprig concurent al meu am fost chiar eu. Imi este dor de simpliatatea de la tara dar nu stiu daca as putea trai permanent in ea, am devenit un zombi al tehnologiei, un dependent de actiune.
Imi este dor sa iubesc si sa fiu iubit de un suflet curat, sa nu ma mai framant pentru lucruri ce nu pot fi schimbate, pentru lucruri ce nu-mi sunt cu adevarat necesare, pentru nimicurile vietii.

Pretuiti fiecare clipa ca si cum ar fi ultima, dar nu incetati sa fiti responsabili deoarece timpul nu poate fi dat inapoi si devine judecatorul nostru.


marți, 12 august 2014

Raspunsul la intrebarile ''De ce'' si ''Cum''

'Nu a batut apropouri sexuale pe skype, dar relatia era foarte apropiata, dadea semne ca ma place, ca se bucura ca ne vom vedea, era foarte entuziasmat. Cu ceva vreme inainte sa vina, dar si in tara fiind, mie mi s-a parut foarte indragostit de mine. 

Am banuit intentiile lui, mai ales prin prisma incercarii de a ma saruta. Atunci a confirmat ca vrea mai mult. L-am refuzat, seara m-am gandit ca e posibil sa vrea sa se ajunga la mai mult, dar am decis eu cu mine ca nu se va intampla. Eram flatata ca e indragostit de mine, ca ma place, ca ma doreste.  Sincer, pentru mine era uimitor ca am putut sa trezesc asa ceva. Si eu il placeam ca om, ca prieten, ma obisnuisem sa vorbim zilnic si sa fiu bagata in seama zilnic. M-am gandit ca poate avea intentii sexuale si am zis ca voi tine totul sub control ; nu am refuzat sa ma mai vad cu el dupa ce mi-am dat seama de intentiile lui pentru ca senzatia de a fi dorita, sa vezi pe cineva ca e indragostit de tine si te flateaza si se poarta frumos, era prea mare si m-am gandit ca voi tine sub control pentru a nu se ajunge acolo. M-am gandit ca voia sa se culce cu mine, eu stiam ca nu vreau asta, ca nu eram genul acela de fata, dar imi placea jocul de a fi placuta. 

In ziua cand am venit la hotel, am venit cu gandul de a astepta ploaia sa se opreasca si de a merge in parc apoi. Cat am stat la cafea, a devenit mult mai tactil, imi punea mana pe spate, pe mana, se uita fix la mine, facea acele semne pe care le face un barbat indragostit. Le-am observat si m-am intimidat pentru ca nu eram obisnuita sa vad manifestarea cuiva asa. Mi-a zis de mai multe ori daca nu vreau sa urc si am refuzat gasind motive : ba ca mai am cafea, ba ca uite ce frumos e unde stam acum, gandindu-ma ca nu e cazul sa ma culc cu el si ca pot sa ma joc in continuare fara sa a se ajunge la a ma culca cu el, dar in acelasi timp fara sa pierd sa mai fiu dorita, placuta, centrul atentiei cuiva. 

Apoi a venit cu ultimatumul, s-a indepartat 1-2 pasi mici si a zis ca el se duce in camera, pot sa vin sau nu.Atunci m-am pierdut cu firea, efectiv nu am stiu sa zic nu. Pusa fata in fata cu nevoia de a lua o decizie, m-am pierdut si m-am ridicat, fara nici o intentie, fara nici un gand, nici ca va insemna sex si m-am dus dupa el. 

Cand cartela nu a mers, pe drum, mi-am dat seama ca el vrea asta si ca daca ajung la el in camera e f posibil sa se intample. M-am gandit la faptul ca atentia lui si faptul ca ma placea ma faceau sa ma simt frumoasa, importanta, asa cum mereu mi-am dorit sa fiu si nu am vrut sa pierd acest lucru, sa redevin acea Joly fata pe care nimeni o observa. M-am gandit si la gandurile mele legate de curiozitatea de a vedea cum e cu altcineva, la aprobarea prietenelor mele ca e bine sa mai vezi cum e si cu altcineva, ca el era simpatic si ca se purta frumos cu mine. Pentru el eram o femeie frumoasa, eram apreciata pentru cum aratam si pentru cum gandeam. As fi vrut ca aceste lucruri sa ramana asa fara sa ma culc cu el, de aceea am zis ca voi tine sub control, ca sa nu ma culc cu el, dar nici sa le pierd. A mai fost si faptul ca deja ma ridicasem si nu as fi stiut cum sa ma intorc fara sa par aiurea.

Varsta lui disparuse cu o zi inainte din momentul in care a inceput sa vorbeasca cu mine, cand l-am perceput ca pe un prieten. L-am considerat simpatic, imi placea cum se legau discutiile intre noi, imi placea cum ma facea sa ma simt, cum glumea cu mine, varsta nu a mai avut importanta cand ne intelegeam atat de bine ca prieteni.

Era pana la urma un om de treaba, care se purta f frumos cu mine, era interesat de mine, de felul cum gandesc, observam ca ma place fizic, prin prisma serviciului lui nu era oricine, se purta cum mi-as fi dorit si prietenul meu sa se poarte : mai stilat, mai manierat, mai educat. Eu ma simteam o femeie mai manierata si mai stilata.

Varsta a disparut din cauza tuturor acestor aspecte de mai sus. Nu m-am gandit sa ii fac o analiza din pct de vedere sexual sau fizic, eram atrasa de el prin prisma relatiei, a discutiilor, dar nu si sexual, nu il doream, dar ma simteam bine in compania lui. Nu m-am culcat cu el pentru ca il doream ci pentru ca imi placea cum eram eu cand eram in compania lui, imi placea sa fiu dorita. De aceea nici nu am putut spune nu, pentru ca ar fi insemnat sa redevin acea tocilara pe care nimeni nu a dorit-o atata timp. 

M-am dus ca un miel la taiere, am stat inerta, nu am simtit placere decat atunci cand nu l-am mai vazut, pentru ca nu l-am mai vazut.  Am facut un lucru pe care nu mi l-am dorit. L-am facut doar ca sa par intr-un fel, sa fiu mai interesanta, o femeie dorita, o femeie care poate sa “joace” pe degete un barbat. Am vrut sa vad ca pot sa fiu la fel de frumoasa si de dorita ca toate fetele din jurul meu.
Dupa ce s-a terminat mi-am dat seama ca nu a meritat. Ca a fost totul atat de murdar, de trist si mi-a parut rau. Nu am plecat din camera ca sa nu il ofensez, pana la urma el se purtase frumos cu mine. 

Cand nu mi-a mai scris pe skype, am realizat ca a fost exact invers, ca eu am fost cea jucata, nu el. Parerea de rau s-a accentuat pentru ca nu numai ca nu fusesem o persoana interesanta, ba chiar ma considerase o curva. Am refulat gandul, l-am dat deoparte din mintea mea pentru ca era prea greu de suportat si m-am victimizat. 

A durat atat de mult pana am putut sa rostesc acest crud adevar, sa imi recunosc aceasta slabiciune si ca este cauza care a stat la baza greselii mele. Nici acum nu vreau sa o recunosc pe deplin pentru ca in fata ta vreau sa fiu cea mai frumoasa, sa iti placa ce vezi si mi-e teama ca ai sa incepi sa ma vezi asa cum m-am vazut eu… asa cum am fost toata adolescenta, asa cum fost mult timp dupa aceea. Nu am fost niciodata genul de fata dupa care a intors cineva capul si stiu ca tie iti plac acele fete ca sa fie pentru tine un trofeu. Cand cineva a intors capul dupa mine, mi-a placut atat de mult cat de deosebita m-am simtit incat nu am fost capabila sa pastrez limitele jocului''. 

Exista o vorba in popor '' Urat, prost si al dracu'', anumite persoane tin mortis sa se incadreze in aceasta categorie. Dupa ce ca in anumite situatii viata nu le-a suras, in loc sa-si faca viata usoara mai mult se adancesc in mocirla. Din pacate acest gen de persoane nu stiu sa aprecieze ceva ce nu au avut niciodata, respect si dragoste, atunci cand sunt salvate in loc sa multumeasca salvatorului il otraveste incet, incet cu faptele lor.
De asemenea mai avem o vorba tot din repertoriul autohton ''Facerea de bine este futerea de mama'', mai bine investesti timp si sentimente intr-o persoana educata si cu principii morale, decat intr-o persoana care a crescut in bataia vantului si dupa regulile nescrise de dupa blocuri.




Pacat de tine si de cei ce te apreciaza.

luni, 4 august 2014

Povestea adevarata a unui trecut

''Prin luna mai 2010 am primit un mesaj pe skype cu un salut si un mesaj care zicea ceva de genul ca urmeaza sa ajunga in Bucuresti in urmatoarea perioada si sa are nevoie de indicatii privind cateva localuri situare hotel fata de locul unde avea loc intalnirea de afaceri.
Nu am bagat in seama pentru ca ceva de lucru de terminat contratimp.
Peste cateva zile am vazut in lista de conversatii (nu le stergeam pe atunci) mesajul respectivului. Si am intrebat ce fel de informatii are nevoie. Nu cred ca era online pentru ca nu mi-a raspuns imediat. Ci s-ar putea chiar in ziua urmatoare. Mi-a zis ca va veni in Bucuresti pentru o intalnire de afaceri, ca va fi cazat la intercontinental si ca ar vrea sa stie unde poate iesi seara in oras, daca e nevoie sa inchirieze o masina pentru a ajunge la locul unde se va tine intalnirea. Intalnirea era la Cercul Militar si i-am explicat ca este aproape. Apoi i-am recomandat sa mearga pe Lipscani, in Valea Regilor, se fumeaza narghilea. Mi-a zis ca nu ii place sa fumeze si ca prefera localuri mai linistite.
Apoi m-am scuzat pentru ca aveam de lucru si m-a intrebat ce am de lucru. I-am zis ca e vorba de un studiu de piata pentru Bulgaria. 
In aceeasi zi, dupa o vreme mi-a scris razand ‘cate pagini are studiul tau ? 75?”. Mi s-a parut amuzant si i-am raspuns ca “25”. Si de aici a pornit o noua discutie. L-am intrebat ce intalnire are pentru ca stiam ca la Cercul Militar se tin expozitii. Si atunci mi-a zis ca e ceva legat de nato, ca lucreaza ca ofiter in nato. Apoi m-a intrebat cu ce ma ocup eu, i-am zis ca lucrez ca asistent de marketing intr-o companie farma. Au glumit pe seama medicamentelor. M-a intrebat ce facultate am facut. Am vorbit de plecarile mele in Franta cu tabara de vara.
Am mai discutat despre faptul ca jobul lui implica f multe calatorii.

In urmatoarea dimineata, cand am intrat pe skype mi-a scris. Si am mai discutat. La fel si in zilele urmatoare, in fiecare dimineata cand intram pe skype imi scria. Am mai discutat despre serviciu, despre calatoriile lui. Imi zicea cand pleaca in alte tari, imi scria de acolo. In prima sau in a 2-a saptamana mi-a trimis o poza cu el, pe care nu o mai am pentru ca am sters-o. Apoi a insistat sa ii trimit si eu o poza cu mine, nu i-am trimis imediat pentru ca nu vedem rostul, la skype nu aveam poza cu mine ci o imagine. Dar a tot insistat cu glume si pana la urma i-am trimis. Nu am poza sa ti-o atasez pentru ca de cand am realizat ce am facut am sters-o, cum am rupt si am aruncat si hainele din ziua aia. Nu stiu daca o mai am pe acasa, o sa caut si iti voi trimite. Stateam pe o banca in Lyon.
Dupa ce i-am trimis poza, a zis « aha, deci asa arata un marketing assistant ». M-a intrebat unde era poza facuta. I-am zis si am mai discutat. In poza era pe un pod in Paris, imbracat cu un palton. Atunci m-am uitat la profil si am vazut ca avea 42 de ani. M-am gandit ca e in varsta, dar nu avem nici un interes fata de el. Eu oricum ii raspundem in 2 peri de cele mai multe ori.

El a continuat sa imi scrie pe skype, cand pleca pe undeva, facea si face si intra sa vorbeasca cu mine, zicea ca a tot cautat internet sa poata intra sa ma salute. Si tot asa.
Mi-a povestit de motorul pe care il avea, mi-a zis ca a facut basket, dar ca din cauza unui accident pe care l-a avut acum nu mai poate face sport de contact si singurul sport facut e inotul. Ca inoata in fiecare seara, mi-a zis ca era din sudul italiei, mutat cu serviciul in Roma. Mi-a povestit de seful lui, vorbeam de filmele vazute. Si incet incet, incepusem sa ii povestesc si eu.

Apoi, pe parcurs, a inceput sa spuna faze de genul mi-a fost dor de tine. Glumea cu mine. Pe masura ce trecea timpul a zis ca atunci cand vine in tara, trebuie neaparat sa ne vedem. Atunci eu i-am zis ca nu stiu ce parerea va avea prietenul meu. Si atunci a zis ca « asa e, nici nu am intrebat daca esti intr-o relatie sau nu ». I-am povestit de prietenul meu. L-am intrebat si eu, mi-a zis ca e divortat. Am iintrebt de ce.. pentru ca nu mai erau compatibili si au decis ca e mai bine sa fie pe drumuri separate, dar pastreaza contactul pt diverse ocazii. L-am intrebat daca are copii si mi-a zis ca nu, ca ii pare f rau pentru acest lucru pentru ca ar fi fost bucuria vietii lui, dar cand au fost mai tineri amandoi au fost ocupati si nu s-au gandit la a face copii.

In timp, s-a creat o relatia de prietenie, ne povesteam ce se petrecea zi de zi etc. Cu vreo 2 luni inainte de a veni, mi-a scris nr lui de telefon pe skype. Eu nu i-am dat nr meu. A apoi a mai insistat si i-am dat si nr meu si m-a sunat. A zis ca ar vrea foarte mult sa poata asocia poza si discutiile cu o voce. L-am lasat sa ma sune. La telefon mi s-a parut ca radea mult, vorbea repede si insufletit. Si pe skype era tot timpul cu o gluma pregatita.
Pe masura ce se apropia timpul sosirii lui, a inceput sa zica mai des ca ar vrea sa ne intalnim, dar ca nu vrea sa imi faca probleme. Dar i-ar facea mare placere sa ne vedem. In cele din urma am acceptat, m-am gandit ca nu are ce sa fie rau  si ca ar fi frumos sa fiu o gazda buna si sa ii arat orasul.

De cand am zis ca ar putea fi o varianta sa ne vedem, si-a manifestat f tare entuziasmul. Parea bucuros. De atunci ne-am mai auzit inca o data la telefon, m-a sunat el sa vada ce fac, dupa ce m-a anuntat inainte ca va suna.
Cu cateva saptmanai iniante, mi-a zis ca ar dori f mult sa vina cu zi mai devreme ca sa avem timp sa vada si el orasul. Si a facut rezervare de sambata, cand eveniemnteul incepea dumoinica seara.
Pentru a-mi trimite datele zborului, mi-a cerut adresa de email, i-am dat-o. Si de atunci mi-a mai trimis si mailuri. Saluturi cand era plecat, o prezentare draguta, diverse.

El cam numara zilele pana urma sa ne vedem, eu ma simteam magulita ca e asa de interesat si ca de abia asteapta. I-am scris pe skype unde urmeaza sa il duc, facusem o lista de muzee, parcuri, cladiri si a facut misto de mine ca bine ca am pregatit agenda intalnirii, cum se face la intalnirile oficiale.

Am stabilit sa ne vedem sambata in fata hotelului, nu mai stiu la ce ora, dupa pranz. M-am imbracat cu o fusta, dres gros negru, tricou negru si niste pantofi cu talpa joasa. El era imbracat cu un pntaloni crem si sacou crem casual si tenisi. Ne-am vazut in fata hotelului, ne-am recunoscut, a zambit larg si m-a pupat pe obraz. M-a intrebat ce fac si a inceput sa povesteasca ceva legat de hotel sau avion. Se mai uita uneori gales la mine. Am vb acolo putin si a zis sa mergem la o tereasa. Am mers pe lipscani. Am baut cafea. Am povestit mult. Ma mai atingea pe mana. Era ff prietenos si bucuros ca ma vede.
L-am dus la muzeul de istorie, acolo a incercat sa ma sarute. Si m-am retras. I-am zis ca nu e ok. Dar m-am simtit flatata ca a incercat si ca era interesat. S-a purtat ca si cum nu s-a intamplat nimic. Am mers apoi in Cismigiu, incepuse sa fie tot mai tactil cu mine, ma atingea intamplator pe spate, pe mana, mai facea un apropo legat de decolteu. Deci, am obs ca era interesat de mine mai mult decat ca amic. In cismigiu, am facut rez la un restaurant pt mai incolo si ne-am mai plimbat pe acolo. Ne-am oprit pe o banca si am stat de vorba pana dupa ora rezervarii, astefl incat la ora 20, 20 si ceva cand am zis ca trebuie sa plec m-a condus pana la metrou. A doua zi am aflat ca a mancat singur la pizza hut. Dupa muzeu, a zis ca ar vrea sa se duca pana in camera pt ca adusese niste bomboane si m-a intrebat dca nu vreau sa il insotesc sa vad camera. I-am zis ca nu si ca il astept la universitate. M-am dus pe la facultate pana mi-a dat el bip ca a venit.
De acolo am plecat in cismigiu si apoi eu acasa. Acasa, am mers la vecinii nostri si am stat pana mai tarziu. In seara aia m-am gandit ca el e interesat de mine si ca intrebarea lui a urca sa vad camera putea fi o invitatie. A doua zi trebuia sa mergem in herastrau. Il luam de la hotel si mergeam in parc. Am hot sa ne vedem la 10:30-11 la hotel. Afara ploua fff tare. Am zis ca merg la hotel pana se opreste ploaia si apoi iesim in parc. M-a asteptat la receptie si m-a invitat sa bem o cafea. Am stat acolo cateva ore. Glumea, era atent cu mine, mi-a zis ca ii par un om bun. Era intersat de mine, ma intreba chestii. A zis la un mom dat daca nu vreau sa urc, sa stam mai comod decat am sta la cafea, i-am zis in gluma ca mai am cafea. A mai spus-o sub alte forme, dar nu insistent si glumind l-am refuzat de fiecare data. Apoi, dupa ce am terminat cafelele s-ridicat si a zis ca el urca in camera, daca vreau sa vin bine, daca nu, nu

In momentul acela nu am stiut cum sa reactionez si m-am ridicat dupa el. Am luat liftul si in fata camerei nu a mers cartela. Am cob la receptie si apoi a mers. M-am gandit ca as putea sa ii zic sa asteptam sa se opreasca ploiaa si sa mergem in parc, dar nu am stiut cum sa zic nu. Ma asteptam ca se va intampla pt ca imi dadusem seama de intentiile lui. Dar nu am stiut cum sa zic nu, nu voiam sa urc ca sa ma culc cu el, dar nici nu am vrut sa il faca sa se simta aiurea. El era imbracat cu blugi, tenisi si o bluza cu maneca lunga alb-crem. Eu o bluza gri cu maneca lunga, blugi si niste pantofi cu talpa joasa. Cum intrai in camera era un hol cu garderoba pe stga si baie pe dreapta, in fata camera cu patul pe stanga cu capul pe peretele din stag, mobila venghe, 2 noptiere, in fata patului un birou, in continuarea patului, in fata, fotolii cu o masuta si pe peretele opus televizorul. Balconul avea un geam f mare si se vedea in spre fantana de la uniersitate.

M-am descaltat si m-am asezat pe canapea, a venit langa mine, a pornit tv-ul si apoi m-a sarutat. Mi-a pus mana pe sani prin haine si pe spate. M-a ridicat in picioare si mi-a dat bluza jos, si-a dat si el bluza jos si apoi sutienul. Apoi sarutandu-ma m-a lasat pe marginea patului, statea in fund cu picioarele in jos. Mi-a desfacut pantalonii si i-a tras jos. Am ramas in chiloti (negri), cu fundul pe pat si picioarele in jos, el si-a dat pantalonii jos, mi-a dat chilotii jos si m-a tras pe pat mai sus, caci statea pe margine. Nu mai stiu daca prezervativul l-a luat de pe noptiera sau din pantaloni, si l-a pus si a venit peste mine. Mi-a zis ceva de dulce..ca sunt frumoasa sau ceva si a intrat, nu am fost lubrifiata cat sa intre ca pestele in apa, dar nici uscata de tot nu a fost. In misionar, eu ma uitam peste umarul lui, nu m-am uitat la el, sau am stat cu ochii inchisi. Si e ciudat pt ca eu stau cu ochii deschisi de obicei.
Simteam ca se uita la mine dar am evitat sa ii intalnesc privirea. M-a mangait pe umeri, pe fata, imi mai zicea ca se simte bine. Dar tot nu m-am uitat la el. Apoi, a vrut din pozitia aia sa ajung eu deasupra si nu am putut cum a vrut el, dintr-o miscare. Deasupra am stat putin, mi se parea ca nu stiam cum sa ma misc si apoi ma simteam expusa stand asa, asa ca m-am dat la o parte pe spate, dar a initiat sa vin pe burta. M-am intors, cu picioarele intinse, si cu mainile pe langa corp, apoi cu ele la barbie. M-a sarutat pe ceafa si pe umeri, m-a mangaiat pe umeri. In aceasta pozitie, poate ca si unde nu il mai vedeam, am inceput sa simt mai multa placere si am ajuns. Chiar si in acele momente am fost retinuta. Mi s-a parut ca am ajuns greu. De aceea am si zis in engleza am terminat, odata din cauza obisnuintei de acasa si apoi pt ca s-a parut ca nu ajung. Nu tineam sa ajung, nu m-am straduit sa ajung, asteptam sa termine el inaintea mea, iar cand am ajuns i-am zis.
M-am intors pe partea mea dreapta cand i-am zis. A mai durat cateva secunde si s-a dat laoparte, pe partea dreapta a patului cum te uiti la el, cu fata in sus, spunand ca el nu poate sa ajunga pentru ca din urma accidentului a ramas cu niste probleme. Eu m-am intors cu spatele la el, pe lateral, si am tras patura cu care m-am invelit, atunci am observat ca se masturba. Am ramas cu spatele la el si mi s-a parut deplasat ca o face asa de fata cu mine. Putea sa se duca la baie. Mi s-a parut deplasat si de aceea nici nu m-am intors spre el, nu am vrut sa vad. A terminat treaba repede, si apoi s-a ridicat si s-a dus la baie, pana a venit ei m-am ridicat in fund cu patura care ma acoperea si m-a incercat o senzatie de dezamagire fata de mine. De parca as fi fost pangarita, nu am simtit ca a meritat ce s-a intamplat. Ajunsesem, dar fusese un orgasm trist, fara bucuria ca esti acolo si faci ceva ce iti place.
A iesit din baie si s-a pus pe pat, eu m-am ridicat si m-am dus sa ma spal. In baie am plans. Senzatia ca m-am pangarit s-a intensificat si m-am simtit trista ca i-am facut asa ceva lui Ionut. Parca ma trezisem dintr-o data si vedeam ce mizerie am facut in jurul meu. Mi-am pus chilotii pe mine si m-am pus pe pat, am tras iar patura pe mine, atunci el mi-a sarutat umarul si mi-a explicat cum accidentul cum i-a afectat nervul de simtire si cum erectia venea de la creier. Mi-a povestit despre accident, despre recuperare ca nu credea ca o sa mai mearga, accid era de la un fel de surf, e un sport, dar nu stiu numele. A vorbit el mai mult, eu doar strictul necesar. Statea inttins pe spate, iar eu in fund si mi-a facut semn sa stau cu capul pe bratul lui. Am stat putin, apoi m-am rasucit si nu am mai stat asa ci mai la distanta, apoi el a adormit...si eu m-am uitat pe pereti cat a dormit si m-am gandit la starea de apasare pe care o simteam.
La un mom dat s-a trezit si a vazut ca priveam in gol si aveam ochii umezi. M-am intrebat daca totul e ok, i-am zis ca nu. M-am privit putin si s-a culcat la loc. Cand s-a trezit a mai stat de vorba cu mine putin, generalitati, ca s-a oprit ploaia si a zis ca la ora 17 parca trebuie sa fie la cockteilul de bun venit. S-a mai dusat o data, eu m-am imbracat, s-a imbracat si el, m-a intrebat cum ii sta si am plecat. M-a condus pana la metrou. Eu tot aveam starea aia, nu eram mandra de ce facusem, nu ma simteam implinita. M-a dus la metrou si m-a pupat pe obraz. A doua zi am vb pe skype de dimineata, generalitati, el era in continuare interesat de mine, adica nu parea ca sacii in caruta. In ziua aia a avut o intalnire de dim si apoi a plecat. Am mai vb pe skype si apoi nu a mai vorbit deloc cu mine.''



Daca cineva ajunge sa citeasca aceasta poveste, il rog sa-mi spuna ce parere are, cum defineste o astfel de femeie, eu personal nu am reusit sa o inteleg.

Desertificarea sufletului

 In timp ce scriu zambesc, nu am un motiv anume, pur si simplu ma uit in viata mea amorroasa si zambesc. Sunt in stadiul de desertificare, de la extaz la agonie si invers, nu indraznesc sa ma vait, am facut-o de prea multe ori si sincer consider ca nu am motiv. Desi pare greu de crezut, din relatia cu July am ajuns sa-mi apreciez mai mult sotia si familia. S-a intamplat exact ca in povestea cu drobul de sare, am intalnit lucruri mult mai grave incat am ajuns sa apreciez atat de mult ce am acasa.
Saptamana trecuta am fost plecat in interes de afaceri si a venit si July cu mine, ii promisesem cu ceva timp in urma ca o voi lua cu mine indiferent de cum va evolua relatia noastra. Am insistat mult sa nu mearga cu mine si sa lase amintirile avute pe acele locuri nepangarite, sa ramana ceva frumos, nu am reusit sa o conving. Dupa cum va asteptati aceasta deplasare a fost presarata de discutii legate de trecut si sex, a doua parte nu a fost la fel de intensa ca in trecut dar a existat. Primele zile am fost rece, nu doream sa ma culc cu ea, simteam ca daca am sa o fac asteptarile ei in ceea ce ne priveste vor fi din ce in ce mai mari, intr-un final s-a dovedit ca aveam dreptate.
Am mers pe meleagurile placute noua, am privit cerul de pe dealul unde am facut dragoste, pe acelasi deal mi-a cazut la picioare si m-a rugat sa o iert, sa-i mai acord o sansa, pe acelasi deal am luat-o in brate si am trecut un prag imaginar spunand ca acolo este ''casa''noastra. Am facut toate acestea ca un dar de multumire pentru ceea ce a fost intre noi, pentru dragostea purtata de ea, pentru clipele frumoase dintre ''uragane''. In acelasi timp ii citeam disperarea in ochi, saptamana a trecut si ea se agata de orice, cu o noapte inainte m-a sarutat din cap pana in picioare, din pacate pentru ea am fost de neclintit, imi reveneau in minte doar intrebari si imagini legate de trecut, imi doream doar sa ma odihnesc, sa nu o mai vad, sa las totul in urma si sa fug.

Pe drumul spre casa mi-a propus sa vizitam Transfagarasanul, nu stiu cat a vazut din el, incepuse sa realizeze ca a trecut o saptamana si nu a reusit sa ma convinga sa-i mai acord o sansa. Pe ultimii 100 de Km a sta in genungi in fata scaunului de la pasager plangand si rugandu-ma sa o iert, sa-i mai acord o sansa. Am ajuns acsa si disperarea o cuprinsese, stia ca dupa ce o sa coboare din masina totul s-a terminat.

Imi era mila de ea, ne-am imbratisat ca si cum ne-am fi dspartit pentru totdeuna si urma sa nu ne mai vedem, a coborat din masina si a ramas inmarmurita in timp ce eu ma indepartam.
Nu am rezistat si am oprit masina, am coborat si i-am spus ''bine'', a venit alergand spre masina cum ar fi dorit o reconfirmare. Doua ore mai tarziu aveam sa regret decizia luata, recitisem povestea trecutului si m-am umplut de mahnire.
Imda, i-am mai acordat inca o sansa dar pe termen limitat, i-am solicitat ca intr-o luna de zile sa faca ceva legat de acest trecut nenorocit.
Ultima incercare de a-mi dovedi cat de tare regreta trecutul s-a sfarsit prost, i-a trimis un mail lui Antonio cu dorinta de a-si arata regretul, in schimb nu a facut decat sa-i arate ce anume i-a facut placere si de fapt din cauza cui trimite toate aceste mail-uri, o greseala capitala, o greseala careia eu i-am mai acordat o sansa.
Uneori cred ca sunt un alt frustrat din dragoste cu o slabiciune la o femeie care nu este capabila sa expuna lucrurile conform realitati. Frustrarea mea a ajuns la un asemenea nivel incat in cursul acestei deplasari am ajuns sa reproducem actul sexual avut cu Antonio, pozitii, mangaieri, miscari etc. Atat de greu este sa-ti vezi partenera intinsa si sa te gandesti ca asa cum stai tu la un moment dat a stat un tip de 50 de ani. Cu atat mai greu este cand ea iti spune ca nu a fost atrasa de el, dar nu a putut sa-i spuna NU si stai si te intrebi de ce nu a putut sa spuna NU. Apoi o privesti cum iti sta la picioare si te implora sa-i mai acorzi o sansa, de aici desertificarea sufletului, de aici tristetea din privirea mea.

Nu faceti ca mine, un preot mi-a dat urmatorul sfat pe care din pacate eu nu am fost capabil sa-l urmez '' i-a plugul de coarne si nu te uita in urma''

vineri, 25 iulie 2014

Retrospectiva primelor sase luni din an

 Timpul trece și am ajuns în luna Iulie, nici nu știu când au trecut 6 luni din acest an. S-au întâmplat atât de multe încât mi se pare ca a trecut mult mai mult timp.
Intre timp am aflat ca voi fi din nou tata, o veste minunata, chiar m-am bucurat ținând cont ca mi-am dorit mereu sa am mai multi copii. Nu toată lumea a primit la momentul respectiv vestea cu bucurie, știam ca aceasta veste va produce valuri. 
Tot în aceasta perioada, după lungi frământări și discuții am întrerupt relația cu July, a insistat mult dar nu aveam de gând sa cedez acestor rugăminți. Inițial i-am propus sa rămânem amici, dar ea își dorea mai mult și atunci am preferat sa întrerup orice legătura cu ea.
In a doua săptămâna din Iulie am plecat în interes de serviciu și surpriza, am fost contactat printr-un sms de o veche cunoștința. Am continuat sa ne trimitem sms-uri pana am picat comun acord asupra hotelului unde urma sa inoptam. Inițial i-am recomandat alt hotel dar făcusem deja rezervare la un hotel din centrul orașului, prin urmare m-am cazat la același hotel in ideea de a ne întâlni mai târziu. M-a anunțat ca are o întâlnire de afaceri și va ajunge târziu la hotel, i-am spus ca o voi aștepta.
A trecut pe la ora 18 sa ma salute după care a plecat sa ia cina în oraș cu un partener de afaceri. Deși îmi propusesem sa rup orice legătură cu July am continuat sa vorbim, prin urmare am anunțat-o ca urmează sa ma întâlnesc cu aceeași persoana pe care am sărutat-o cu câteva luni înainte. Deși eram despartatiti a început sa ma implore sa nu ma culc cu ea. Sincer nici eu nu-mi doream sa ma culc cu ea, dar ambiția și dorința de a o răni pe July era atât de mare încât m-as fi culcat cu oricine altcineva.
Îmi trimite un sms și îmi spune ca este în tren spre mine și ajunge în gara la ora 3 dimineața. I-am spus ce urmează sa se întâmple și care sunt intențiile mele, sms-urile au tot curs rugându-ma sa nu ma culc cu ea.
 Rugămințile ei treceau pe lângă mine, eu trebuia sa pregătesc cadrul pentru ceea ce urma sa se întâmple, prin urmare am verificat băuturile de la minibar și mi s-au părut mediocre, m-am dus și am cumpărat o sticla de Cabernet Sauvignon, știam ca-i place acest vin deoarece îmi confirmase într-un sms.
Undeva în inima mea am sperat pana în ultima clipa sa nu se întâmple nimic, dar știam ca o data ce va intra în camera nimic nu va opri o partida de sex.
A intrat în camera, i-am turnat un pahar de vin și ne-am așezat pe pat unul lângă altul, am început sa discutam de afaceri, avem același domeniu de activitate și acest lucru relaxeaza atmosfera.
Dupa câteva minute își pune mana pe umerii mei și ma trage spre ea cum ar dori sa ma sărute, ne-am apropiat obrazul unul de altul, acest gest retapetându-se de câteva ori, pana când într-un final ne-am sărutat. In timp ce o sărutam s-a lăsat pe spate, știam ca nu mai exista nici o șansa sa nu se întâmple. O sărutam și o priveam cum se zvârcolește încălecându-ma cu un picior, la un moment dat îmi descheie cureaua și apoi nasturii la pantalonii ei. 
Ii citeam dorința în ochi și gesturi, în timp ce ma dezbrăcam ea s-a așezat mai confortabil așteptându-ma sa trec deasupra ei. In timp ce o penetram ma gândeam la trecutul lui July, ma gândeam ca asa a stat și ea, asa l-a așteptat și ea, asa a intrat si el etc. Fizic eram acolo, o priveam cum gemea, cum se mișca dar nu simțeam nimic, eram inert. Am avut orgasm, totul a fost atât de tăcut si inert încât nu și-a dat seama, as vrea sa ma opresc dar cum sa fac asta când ea era încinsa, am mai continuat câteva minute după care am mimat un orgasm ca sa integrala ca ma voi opri. Dupa o perioada în care am discutat diverse, am început sa ne sărutam, știam ca nu voi mai avea alta erecție și nu eram convins ca ea a avut orgasm am început sa o stimulez cu mana pana a avut orgasm. am mai stat o perioada de vorba după care i-am spus ca la ora trei trebuie sa ma întâlnesc cu cineva, o vizita neașteptata. Nu m-a crezut, mimica a trădat-o, mi-am cerut scuze si i-am explicat ca nu stiam de la inceput de aceasta vizita. Ceasul era deja 2 dimineata, dupa plecarea ei am avut un gust amar, pentru ceea ce facusem, pentru persoana cu care ma culcasem etc. In drum spre gara ma incerca o senzatie de voma in timp ce ma gandeam la ceea ce tocmai se petrecuse.
Am luat-o pe July de la gara si am ajuns la hotel, spera sa nu se fi intamplat. cand a realizat ca s-a intamplat a facut o criza de plans, disperare. A tras toata lenjeria de pe pat pana la saltea refuzand sa doarma pe lenjeria pe care eu m-am culcat cu alta femeie.M-am asezat langa ea si mi-a cerut sa o iau in brate punandu-mi mana mea intre picioarele ei. Am refuzat la inceput deoarece incalcam ceea ce promisesem, deoarece tocmai ma culcasem cu alta femeie. Intr-un final m-am culcat cu ea, simteam dorinta, disperare, dispret, totul s-a simtit intr-un singur act. Dimineata am plecat impreuna, tinand cont de cele intamplate am acceptat sa continuam relatia. Doua saptamani mai tarziu July avea sa ma dezamageasca din nou, nu o singura data ci de doua ori.

Au trecut 6 luni din acest an si realizez ca mi-am calcat in picioare principiile, am avut o relatie cu o femeie care s-a culcat cu un tip de aproape 50 de ani si m-am culcat cu o femeie cu aproape 10 ani mai mare ca mine.

Trist, foarte trist ca nu mi-am dorit mai mult de la viata si implicit de la mine.

marți, 8 iulie 2014

Gustul amar al adevarului

Atunci cand iti scoti o masea durerea este acoperita de anestezie, simti zona cum zvacneste dar totul este suportabil, cand anestezia se duce incepi sa simti durerea crunta.
Asa este si in cazul relatiei proaspat incheiata, furia te anesteziaza dar cand furia se raspandeste si ramane ratiunea apare durerea. Nu putine au fost cazurile cand m-am gandit daca adevarata problema nu sunt cumva eu, prin urmare azi am decis sa aflu daca sunt sau nu deplasat.
Am pus mana pe telefon si mi-am sunat fosta iubita, s-a bucurat sa ma auda, m-am bucurat sa o aud si sa aflu ca este bine, i-am povestit cu lux de amanunte prin ce am trecut cu Joly si raspunsurile ei au fost exact cele pe care le intuiam:
''este imposibil ca o femeie care isi inseala pentru prima data iubitul sa aiba orgasm, doar daca s-au mai vazut/atins sau experimetat diverse chestii pe weebcam, emotiile sunt atat de mari incat numai la placere nu te poti gandi.
Nu inteleg de ce s-ar fi culcat cu un tip mai invarsta, si-a batut joc de ea, ceva nu este ok in relatarile ei''

Remarcile au fost mult mai multe dar nu-si mai au rostul, pentru a ma convinge ca nu spune totul cu oaresce subiectivism mi-am sunat o amica si i-am descris si ei situatia, cu lux de amanunte. Desi amica este si ea intr-o extrarelatie, a fost mai inversunata decat fosta iubita si mi-a spus:
''nu cred ca o femeie care inseala pentru prima data poate sa aiba orgasm mai ales cu un tip invarsta, mi se zbarleste pielea numai cand ma gandesc, eu niciodata nu am putut avea orgasm la primul act sexual deoarece ai emotii, nu stii cum va fi, daca te potrivesti, de cele mai multe ori il mimezi, arati ca te simti bine dar sa ai orgasm este greu.''

Cand aud toate aceste chestii imi dau seama ca eu CASANOVA am cazut in propria-mi plasa, m-am indragostit de ce si cine nu trebuia.

Daca o sa citeasca o femeie acesta postare, o rog sa-mi impartaseasca parerea ei sincera, nu de alta dar um un gust amar in acest moment incat fierea mi se pare dulce.

vineri, 4 iulie 2014

Arta agatatului femeilor naive

De fapt totul pleca de la pregatirea terenului
Alegi victima si te apropii cu pasi mici de ea, un zambet o gluma, fara nici un fel de apropo sexual
Urmaresti reactia victimei si in functie de aceasta ataci (pe mail, skype sau orice alt mijloc de comunicare)
La inceput subiecte neutre dar cat mai variate astfel incat sa vezi ce-i place si ce nu, in functie de informatiile aflate le folosesti mai departe.
Dupa ce victima s-a familiarizat cu tine faci tot posibilul sa intri in grupul ei de cunoscuti, astfel te apropii si mai mult de ea
Glumesti, esti de gasca, castigi simpatia prietenelor si astfel iti netezesti drumul spre tinta. mai mult, nu se stie niciodata ce prietene are.
Dupa aceasta etapa faci cateva glume cu tenta sexuala dar cat mai nevinovate, vezi cum reactioneaza
Daca vezi ca raspunde inseamna ca i-ai atras atentia si poti continua. pana aici ti-ai batotorit drumul pana la genunchi
Din acest moment incepe joaca cuvintelor, incepi sa faci glume astfel incat o atragi in jocuri, de fapt o conduci in jocul pe care tu l-ai ales astfel incat sa fi in compania ei.
Esti interesat de tot ce-ti spune si iti oferi ajutorul neconditionat. nu conteaza ca doreste sa o conduci in cealalta parte a orasului. Luptele se cuceresc cu efort, dar placerea castigului este mare.
Sfaturile prind bine si de cele mai multe ori sunt apreciate, ii arati ca te implici, cu cat esti mai patimas cu atat inaintezi mai mult.
A venit momentul sa o atragi in ceva mai intens, daca accepta inseamna ca ti-a suras norocul si mergi mai departe, daca nu mai astepti timpul nu este o problema asa mare pentru tine
Pariurile, o cale mai usoara de a ajunge in patul tau, pot incepe ca un joc, daca a raspuns la acest joc poti considera ca tinta este ca si atinsa.
Atentie, chiar daca ti-a suras norocul nu te grabi, ii arati ca nu esti disperat, te va aprecia si vei ajunge la tinta mai repede decat ai crezut.
Nu uita, femeilor le place sa auda ca sunt centrul universului, deci este prioritatea ta numarul unu, trebuie sa o faci sa creada ca nimic si nimeni nu este mai important ca ea.
In cazul in care nu-si va deschide inima nu te panica, nu-i bai, nu ai ce face cu ea, tu nu ai nevoie de sentimente, scopul tau este sa marchezi la pasarica, sau oriunde altundeva
nu-si va deschide inima
Ii vei spune ca o intelegi, chiar o intelegi, cine ar vrea sa se indragoasteasca, tu nu vrei.
Daca sunteti impreuna si observi ca ia initiativa, nu ezita inseamna ca nu are inhibitii, preseaza....este momentul sa marchezi. fa totul gentil, sarut-o pana o tocesti, afla punctele sensibile, mangaiei fata, umerii, esti pe drumul cel bun
Esti emotionat, nu conteaza, ai mai trecut de zeci de ori prin asta, daca nu iese cum ti-ai dorit nu-i problema, ii arati ca esti rabdator si a doua zi o iei de la capat.

Da tot ce poti si te implici ca la 18 ani, chiar daca acasa nu mai saruti asa de mult, vezi ca nu are probleme, mai ridici o mana, mai pui o mana pe fund, totul merge ca pe roate, o mangai si vezi ca te poti plimba in voie pe  corpul ei totul este clar este pierduta va fi a ta, cu cat te lasa mai mult sa pui mana pe ea procentele scad in defavoarea ei.
Cand vezi ca se lasa prada mai mult ataci, incerci sa ajungi in locul pierzaniei, daca reusesti sa ajungi sansele sa nu se intample nimic sunt de 10% dar cu putina iscusinta si cu cat este partenera mai libertina ajungi destul de repede si cei 10% poti sa-i transformi rapid in 1%
 Deja la acest procent trebuie sa-i dai un sarut in plus si este a ta nu mai poate sa refze o data ce tu iti misti degetele de zor o incalzesti suficient de bine incat sa fi sigur ca te doreste. Nu sari din prima pe ea, o iei usor, eventual poti sa te dezbraci sau sa-ti scoti madularul afara sa o exciti si mai mult.
 In cazul in care nu te intreaba ea daca ai prezervativ (a fost a doua oara cand am fost intrebat)
ii propui sa urce in bratele tale cu promisiunea ca nu vei intra, doar atingeri a celor doi amici, de aici accidental poti sa-l scapi putin inauntru o data intrat nu-i bai poti sa mai dai ceva din fund sau poti sa te opresti nu trebuie sa dai tot ce poti.
Aceasta este adevarata arta a agatatului si trasu-l femeilor naive.

Atentie:
- la ultima parte, recomand folosirea prezervativului :).
- aveti grija sa nu picati in propria voastra capcana si sa va indragostiti

Poate in alta viata

 Nu am mai scris de mult, nu am mai avut puterea si dorinta de a scrie iar si iar despre acelasi subiect. Ultima data scriam ca s-a terminat, ca un dependent de droguri nu m-am oprit si am continuat stiind ca imi distrug suflletul, mintea, principiile.
Incepand cu ziua de luni am inceput sa cioplesc puternic in suflet astfel incat sa pot elimina orice legatura cu dependenta mea.
July nu mai este printre noi, a plecat intr-o lume mai buna, am sa-i pastrez amintirea vie, in locul ei a ramas o persoana pe care am sa o vad zilnic dar pe care nu am sa o pot respecta, aprecia sau iubi.

July, oriunde ai fi iti doresc sa fi fericita, deoarece mi-ai oferit fericire, imi pare rau ca te-am cunoscut in acest trup, poate in alta viata sufletele noastre se vor intalni si vor continua ceea ce acum nu a mai putut fi posibil.

Ma voi gandi la tine si te voi aprecia, ti-ai castigat locul in inima mea si vei ramane acolo mereu. Pacat ca in urma ta a ramas doar o carcasa profanata, o ghena a barbatilor plina de mizerii si dezgust.

Cu bine sufletul meu.

luni, 10 martie 2014

Durerea unei despartiri

''si eu iti multumesc
pentru fiecare zambet si pentru fiecare senzatie si clipa de iubire oferita
pentru toate apusurile
pentru toate privirile
si "te iubesc"urile spuse printre dinti cand faceam dragoste
iti multumesc ca m-ai facut sa ma simt speciala, ca mi-ai dat un sens vietii
ca mi-ai dat putere sa ma trezesc zambind dimineata si sa vin fuga-fuga la serviciu ca sa te vad
iti multumesc pentru toate tresaririle de inima cand vedeam masina apropiindu-se
iti multumesc ca m-ai numit iubirici
iti multumesc ca Dumnezeu mi te-a dat
si ca mi-ai aratat ca pot fi mai mult
iti multumesc pentru omul care esti
iti multumesc ca ma iubesti
iti multumesc ca m-ai tinut in brate cand a murit Dan si ca ai plans cu mine
iti multumesc ca mi-ai dat putere in clipele acelea si ca te-am simtit sufletul meu pereche in atatea feluri
iti multumesc
si te rog sa nu se termine aici
sa ai curajul
sa ai curajul de a nu renunta
te implor''

Draga July, stii bine ca nu exista cale de intoarcere oricat de greu ar fi, asa este mai bine pentru amandoi. O despartire va fi intotdeuna mai grea cand exista iubire, oameni se despart atunci cand nu mai exista dragoste, noi ne despartim ca nu putem modifica un trecut, o fapta, un comportament, o simtire, o traire si niste gesturi. 
Sa nu regreti ca nu mai suntem impreuna, acesta nu este un motiv de regret, sa regreti doar 19.septembrie 2010, acesta a fost cuiul relatiei noastre, pumnalul ucigas, otrava luata incetul cu incetul, ceea ce a condus ca ceva frumos sa se termine intr-o inourata zi de primavara.

Adio inger cu aripile taiate

 Este atat de greu sa fi vertical in viata mai ales atunci cand intervine suferinta, atat a ta cat si a altora. Ma uit in ochii ei si vad disperarea cu care se agata de aceasta relatie, fiecare avem pe cineva acasa dar ea ma implora sa nu o las, sa-i mai dau o sansa, desi stie ca nu poate schimba nimic doreste inca o sansa de a mai petrece timpul impreuna. Imi vine atat de greu sa o privesc si sa spun NU, dar cum as putea continua cand sunt macinat de un trecut?!
 Am obosit, am obosit sa-mi macin sufletul cu intrebari si pareri de rau, am obosit sa tot gasesc o scuza la ceea ce s-a intamplat. Pentru unii este un fleac, pentru altii este un capat de tara, cert este ca pentru mine este un aspect peste care nu pot trece, un aspect la care nu pot inchide ochii.
 Nu o pot privi ca pe o simpla utilitate, pentru mine a insemnat si inseamna mai mult de atat, dar singura modalitate de a trece peste suferinta provocata de ceea ce s-a intamplat candva este de a lasa in urma totul si de a-mi vedea de viata. Este o alegere grea, o alegere care nu se face cu inima, nu inima imi da acea stare de sufocare ci mintea.
 Mintea este lacasul tuturor senzatiilor, labirintul vietii, tot ceea ce simtim, traim, exprimam etc vine din minte si se raspandeste in tot corpul simtind apoi diferite stari.

Imi pare rau July, imi pare rau ca nu sunt mai ingaduitor, imi pare rau ca nu sunt capabil sa trec peste ceea ce s-a intamplat, imi pare rau ca te fac sa suferi si ca nu-ti pot oferi ceea ce iti doresti.

Ceea ce scriai candva pentru Antonio acum se adevereste si in cazul nostru:

Si niciodata cat sa te ating
Imi revii in vis.
Iar visul ma intoarce in trecut.
Adorm linistita, stiind cine sunt si ce vreau
Si ma trezesc in alte vremuri
Cu alte simtiri,
Cu dorinte de nerostit.
Esti o fantoma, o iluzie,
O proiectie.
Nici nu mai stiu daca ai fost aievea.
Timpul sterge, dar nu de tot.
Asa cum buretele sterge creta,
Dar tabla tot poarta cuvintele zgariate.
Desi nu vreau,
Mereu vei fi cu mine, in mine, intru mine.
Chiar daca am uitat simtirea,
Chiar daca glasul nu ti-l mai stiu,
Mereu imi vei reveni fie intr-un vis,
Fie intr-un cantec.

Si niciodata cat sa te ating.

Iti voi ramane aproape si vei avea mereu un loc in inima mea, l-ai castigat pentru prezentul oferit dar nu l-ai putut pastra pentru trecutul urat.
Iti doresc tot binele din lume, sa fi fericita si iubita cel putin asa cum te-am iubit si te iubesc eu.

Cu drag,
Iubirici.

miercuri, 5 martie 2014

Viata intre doua femei

 Au trecut patru luni de cand nu am mai scris nimic, viata a mers inainte urmand parca acelasi traseu cu urcusuri si coborasuri. 
In continuare imi impart viata intre doua femei incercand sa le ofer clipe placute ambelor, cat reusesc doar Dumnezeu stie. 
Nu este usor sa traiesti cu doua femei, cu una sa fi familist si sa o faci sa se simta unica si pe cealalta sa o convingi ca esti acolo doar pentru ea, ca atunci doar ea conteaza si universul se invarte in jurul nostru.
Inca un aspect ar fi sexul, oooo daaaaa, sexul este foarte important in ambele cazuri, acasa trebuie sa arati ca la o pocnitura din degete esti pus pe treaba, in partea cealalta trebuie sa dovedesti ca altceva mai bun este greu de gasit.
Ambele se supara la fel dar Slava Domnului ca recationeaza diferit, altfel cred ca as fi avut o problema si acum scriam de la un spital de glumeti.
In continuare am frustrari legate de trecutul uneia si de comportamentul alteia, uneori zambesc in sinea mea si imi spun ca probabil o a treia ar fi cu noroc, dar cum Dumnezeu sa ma mai impart :) sunt doar unul.
In weekendul trecut am cunoscut o noua persoana, dupa o noaptee petrecuta conjunctural unul in compania celuilalt, am incheiat dimineata tarziu prin a ne saruta, ok recunosc ca a fost mai mult decat un sarut dar nu voi intra in detalii.
Este vorba despre o femeie interesanta, mai mare ca mine, care stia destul de bine ce-si doreste din moment ce mi-a spus dupa primul sarut ca tota ziua si-a dorit sa ma sarute. Dupa cateva declaratii flatante pentru mine, am incheiat noaptea fara a face sex, probabil va ganditi cum de s-a intamplat acest lucru, adevarul este ca si eu ma intreb acelasi lucru. In timp ce o sarutam ma gandeam la July, este o nebunie, prin urmare nu am putut sa o fac si m-am dus sa dorm dar nu inainte de a-i scrie mail lui July si de a-i povesti tot ceea ce s-a intamplat asumandu-mi consecintele.
Ca sa am de ce sa regret ca nu am facut sex cu cea mai ravnita femeie a serii ieri am avut o discutie cu July in care i-am demonstrat ca Antonio i-a tras-o suficient de bine incat sa ajunga, raspunsul ei final a fost DA.
:)))) Ce va urma ........pentru moment nu stiu dar am un feeling :).

Concluzionand: eu sunt cel exploatat din toata aceasta poveste :)))