Iata-ma la final de an, mai inpovarat, mai plin de griji si mult imbatranit, atat psihic cat si fizic. A fost un an aglomerat, a fost un an comprimat cu tot felul de intamplari care mai de care mai extenuante. Fericirea pentru mine a capatat un inteles straniu, ceva intre pasiune si durere, ingandurare si bucurie. Sfarsitul de an ma gaseste extenuat, cu aspiratii mari dar posibilitati limitate, cu ganduri multe si cu speranta in suflet. Cea mai tare realizare din acest an este nasterea copilului, parca nu constientizez ca sunt tata din nou. Ma uit in oglinda si vad un chip strain mie, un chip matur impovarat de trecerea anilor si de dorinta de a urca cat mai sus social si profesional.
In ochi inca mai vad sclipirea copilului ce alerga cu ghiozdanul in spate casa, copilul ce topaia de pe un picior pe altul admirand primavara si ciresii infloriti. Imi este atat de dor de astfel de clipe, nu inteleg unde s-a produs ruptura, cand am incetat sa mai fiu copil, cand mi-am dorit atat de mult sa devin adult, cand mi-am propus sa jung cat mai sus.
Am crescut, am plecat de la bastina, m-am casatorit si am tot ce mi-am dorit in copilarie si nu am putut avea, am totul mai putin un lucru, fericirea si inocenta copilariei.
Rasul pur si scristalin s-a transformat intr-unul protocolar si pe alocuri fals, inocenta si naivitatea au fost inlocuite de glasul ratiuni.
In dragoste sunt in aceeasi situatie, intre doua luntre, poate ca o parte din neimplinirea mea se trage si de aici, din pacate o data cu trecerea timpului imi dau seama ca ceea ce eu caut este doar un vis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu