vineri, 5 octombrie 2012

O zi de toamna

Azi am avut o zi obositoare dar in final frumoasa, o zi cum doresc sa o incheie orice persoana. Am inceput prin a ma trezi in acelasi hotel unde ma cazez de aproape doi ani de zile, am continuat cu micul dejun, acelasi ca intotdeuna: cascaval pane, doi carnaciori, doua felii de gem si un iaurt, apoi imi beau cafeaua intotdeuna fara zahar si plec grabit spre prima intrevedere.

Prima intalnire a fost destul de dificila, patru ore de discutii si negocieri, dar in astfel de situatii nu timpul este important, important este ce se decide in urma acestor negocieri. Azi a fost bine, in urma discutiilor am aflat cateva informatii utile, am luat masa cu partenerul de afaceri ocazie cu care am planuit sa avem o intalnire non-profesionala pentru a savura un pahar de vin si de a mai sta de vorba. Din propria experienta astfel de discutii ajung tot la afaceri, deosebirea este ca sunt mai relaxate.

Am plecat in graba spre urmatoarea intalnire si cand ajung ce-mi vad ochii ......... un berbec la protap era invartit de zor de doi bucatari. Interesant imi spun, cred ca am inimerit intr-un moment nepotrivit, am anuntat ca urmeaza sa ne intalnim si nu mi s-a spus nimic. Ma intalnesc cu partenerul de afaceri si ma invita la o petrecere unde aveau sa participe persoane de la companii destul de importante.

Am baut un vin si m-am infruptat la recomandarea bucatarilor din carnea suculenta a bietului berbec, ocazie cu care ii multumesc pentru existenta. Am ascultat si cateva bancuri mai cu perdea mai fara perdea, am zambit, am ras cu lacrimi, am vorbit la telefon cateva minute bune, am mai apelat la sarmanul berbec, am mai savurat un vin si uite asa mi-am dat seama ca este destul de tarziu, m-am dus sa multumesc pentru ospitalitate si am plecat.
Facand o analiza a acestei intalniri ar suna cam asa, rezultat zero asupra afacerilor dar satisfactie 100% asupra stomacului si a bunei dispozitii, nu stiu daca si ficatul este de acceasi parere cu mine.

Acum stau in pat si ascult Queen, observ ca ceasul este trecut de ora 00, prin urmare ma pregatesc de o noua zi, cu acelasi mic dejun, cu acceasi cafea amara, cu alte intalniri, dar cu aceleasi persoane dragi in inima.

Somn usor si pace-n suflet sa aveti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu